Neant

Sub povara întunericului

nu văd decât umbra-mi

ţesută-n firele de nisip:

cât am privit-o din acest labirint

atât de pustiu!

urmez mereu coridoarele

şi mereu unde nimic nu e

şi numai nimic mai e.

Nu-ţi mai pot privi umbra,

mereu înaintea mea,

sorb lumina pe care mi-ar fi dezvăluit-o.

Aş vrea ca această otravă să-mi consume deşertaciunea,

dar ea îmi clădeşte abisul,

îmi modifică visarea-n veşnicie:

şi ce abis poate fi mai cumplit

decât cel în care mă regăsesc doar eu?